Ca orice neofit în ale cinematografiei, am început filmografia lui Krzysztof Kieślowski cu cele mai cunoscute producții străine, trilogia Trei culori (1994). Sunt totodată și ultimele sale filme, seria la care lucra împreună cu Piesiewicz – Raiul, Iadul și Purgatoriul, inspirată de Divina Comedie – n-a mai apucat să o termine. M-a captivat atât de mult lumea pe care o creează aici, un periplu prin Europa de la începutul anilor ’90, încât mi-am promis că voi vedea tot și, în buna sau strâmba practică a descoperirii autorilor, mi-am continuat călătoria invers cronologic. Au urmat Viața dublă a Veronicăi (1991) și Dekalog (1988).
Din toate cele amintite transpare umanitatea lui Kieślowski, prin problemele morale pe care le ridică și felul în care soluționează conflictele. Spun și eu precum prietenul și colegul său de breaslă Krzysztof Zanussi, Kieślowski cu siguranță iubea oamenii. Își pune personajele în situații grele, le aduce în fața morții sau a chiar a sinuciderii, dar nu le abandonează nicioadată complet. Soțul înșelat din Dekalog IX. Să nu-ți dorești soția aproapelui tău supraviețuiește accidentului prin care voia să-și pună capăt zilelor, apoi primește încredințarea că cea pe care o iubește s-a întors definitiv la el în defavoarea amantului. Finalul deschis ne dă posibilitatea de a ne imagina viața lor ulterioară: sunt pe cale să adopte un copil. În Dekalog VII. Să nu comiți adulter, își salvează iar protagonistul, un tânăr sincer îndrăgostit și decepționat de o femeie mult mai matură decât el, care-i calcă cinic dragostea – și orice posibilitate a existenței ei pe lume – în picioare, reducând apropierile dintre oameni la nevoia carnală. Tomek încearcă să se sinucidă, dar ambulanța ajunge la timp, stă o vreme în spital, iar peste câteva zile se întoarce acasă, reluându-și activitatea la ghișeul poștal. Trecut prin experiențele inițiatice ale primei îndrăgostiri, primei dezamăgiri și acum a morții – dacă am fi în Harap-Alb, am spune moartea inițiatică -, tânărul e redat vieții ca eroul la finalul unui bildugsroman: matur, stăpân pe sine, văzând lucrurile clar. Înțelege că Magda nu e potrivită pentru el și nu-i va răspunde niciodată pe măsura sentimentelor, alegând în consecință liniștea unei existențe fără ea.
Singura dată când îi răpește șansa unui actant să-și reconstruiască viața este în Dekalog V. Să nu ucizi, unde scenariul însuși cere un astfel de deznodământ: găsit vinovat de crimă, Jacek Łazar este condamnat la moarte prin spânzurare. Însă compasiunea lui Kieślowski nu dispare nici aici, îl are ca vehicul pe Piotr – avocatul apărării și singurul realmente îndurerat de evoluția procesului -, care demontase justețea pedepsei capitale în cadrul ultimul său examen la Drept. Acesta se desfășurase în exact același timp cu uciderea taximetristului pentru care este anchetat Jacek. E imoral, e împotriva firii și – va afla Piotr cu câteva minute înainte ca Jacek să moară -, viața tânărului ar fi putut fi complet alta. Dacă în cea mai mare parte a filmului îl portretizează ca cetățean problemă, neglijent, sadic și crud, în ultima parte vulnerabilitatea ucigașului este limepede relevată oricărui privitor, drama în care se află te face să-l compătimești. Cu precădere în acest episod Kieślowski demonstrează că nu există rău absolut între oameni, iar ororile care apar, până și acelea, sunt o abatere regretabilă (și izolată) de la cursul natural al vieții, iar nu un adevăr intrisec. Dacă nu l-ar crede bun pe Jacek, i-ar mai fi spus Łazar, promițându-i învierea?
Un alt element în filmele lui Kieślowski este personajul martor, care ia act de dramele din jurul său, însă nu intervine direct niciodată. În Dekalog acesta e întruchipat de un tânăr blond, cu ochi senini. După unii, personificarea unui înger sau a unui diavol – pentru cea din urmă nu găsesc argumente -, alți teoreticieni văd în el expresia pe care Kieślowski o dă neputinței omului din afara conflictului de a-l ajuta pe cel implicat. Acesta observă tot și apare mereu în momentele cheie. În Dekalog I. Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău; să nu ai alți dumnezei în afară de mine, lângă lacul înghețat, cu un foc arzând alături ce amintește de tufișul în flăcări prin care Dumnezeu i-a vorbit lui Moise, apare cu o seară înainte ca tatăl să-și piardă copilul în exact același loc. În Dekalog IV. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, apare ținând o canoe când Anka este pe punctul de a deschide scrisoarea ce-i va schimba viața; câteva zile mai târziu, când îi dezvăluie lui Michał că a falsificat epistola inițială, rescriind-o, personajul martor apare din nou, cu aceeași canoe. Îl regăsim și în Dekalog V. Să nu uicizi, ca pe un muncitor la drumuri tăgăduind printr-o mișcare a capului ceea ce urmează să se întâmple – Jacek se pregătea să ucidă – în timp ce-l privește implorator pe tânăr. Singurele filme în care nu apare sunt al șaptelea și ultimul.
Ce am regăsit în toate filmele sale, indiferent de tema și implicațiile morale pe care le ridică, este ideea că toate acțiunile oamenilor , asemenea tuturor existențelor particulare, sunt legate între ele prin fire nevăzute. Zilnic ni se întrepătrunde drumul cu alți străini, și ei captivi într-o dramă de care nu avem habar. Cu alte cuvinte, dincolo de caracterul profund intim și specific al experiențelor pe care le traversăm, viața e una singură și se desfășoară în afara pretențiilor individualiste. Toată seria Dekalog se petrece în Cracovia, iar personajele locuiesc în același bloc sau cel puțin în aceeași parte a cartierului. Protagonistul din al treilea film se întâlnește pentru câteva clipe la intrarea în bloc cu profesorul de matematică din primul, Tomek din Dekalog VI reapare în ultimul film al seriei, vânzându-i timbre banale lui Jerzy, căruia i se furase o colecție în valoare de zeci de mii de zloți. Legături există și între Dekalog VIII. Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău și II. Să nu iei în deșert Numele Domnului, Dumnezeului tău – la cursul de etică al Zofiei este analizată chiar problema morală din al doilea film, un medic care o convinge pe soția pacientului său că acesta va muri, pentru ca ea să nu avorteze copilul conceput cu un alt bărbat -, precum și între VIII și ultimul, timbrele Zeppelin din 1931. Și câte n-or mai fi.
Kieślowski merge mai departe de atât, construind poduri nu doar între filmele aceleiași serii – mijloacele de a crea legături din Dekalog și le va desăvârși în Viața dublă a Veronicăi și Trei culori, unde punțile se întind între Franța și Polonia, respectiv Franța, Polonia și Elveția -, ci între toate peliculele sale. Ideea tinerei soprane uluitor de talentate dar bolnavă de inimă din al nouălea film al seriei Dekalog o dezvoltă în Viața dublă a Veronicăi, spre exemplu. Un alt lucru care contribuie la realizarea operei omnia îl constituie distribuția: Kieślowski se folosește de aceiași actori în lung metrajele sale: pe Janusz Gajos îl poartă din Dekalog IV în Alb, Irène Jacob e protagonista filmelor Roșu și Viața dublă a Veronicăi, frații Karol Karol și Jurek (Zbigniew Zamachowski și Jerzy Stuhr) din al doilea film al trilogiei Trei Culori nu sunt alții decât Artur și Jezy din Dekalog X, frați și aici. Analog, scenaristul cu care a lucrat în toate cele 14 filme este același – Krzysztof Piesiewicz, iar muzica e semnată peste tot de Zbigniew Preisner. Acestuia chiar îi desemnează un alter-ego fictiv, pe compozitorul olandez Van den Budenmayer.
Asemenea concertului pentru unificarea Europei din Albastru, prin care se celebra finalul Războiului Rece, munca lui Kieślowski este străbătută de încercarea de întregire a creației. Uneori comic precum în Alb sau Dekalog X, alteori sfâșietor prin dramatism ca în Dekalog IV sau fantastic precum în Viața dublă a Veronicăi, Kieślowski ne arată că opera lui e un total, iar nu o mulțime de elemente disipate. Imaginea bătrânei care aruncă o sticlă la container e folosită în toate peliculele seriei Trei culori, dar ea apare ușor modificată – de data aceasta, o bătrână cărând sacoșe grele – și în Viața dublă a Veronicăi, cu câteva ore înainte ca protagonista să moară. La totalizarea artei lui Kieślowski contribuie foarte mult și muzica lui Preisner, care nu întâmplător atinge apogeul în Albastru. Sâmburii materialului melodic apar cu ani înainte, în Nymphea din penultimul film al seriei Dekalog, își menține preferința pentru timbrul înalt de soprană în Viața dublă a Veronicăi și continuă dezvoltarea materialului tematic în Albastru. Lucrarea compusă special pentru concertul de unificare a Europei este în genul vocal-simfonic, ca un omagiu adus lui Beethoven și Odei bucuriei din Simfonia a IX-a.
Pasiunea mea pentru Kieślowski a pornit tocmai de la muzica lui Preisner, căreia i s-au alăturat aprecierea admirabilei distribuții, nostalgia pentru interioarele anilor ’80-’90 și nu în ultimul rând simpatia pentru universul ideatic al regizorului. Kieślowski are ca valoare absolută viața – nu e nimic mai important decât viața unui copil -, iar întreaga sa creație nu e altceva decât un imn închinat vieții și libertății. Cerul ne trimite martori precum actorul blond din Dekalog, uneori chiar mesageri, dar nu ne retage niciodată liberul arbitru.
Dianopolis 