Dimineți de octombrie

La granița dintre canicula zilelor de vară, care e mai curând prilej de toropeală decât sursă de inspirație, și ninsorile timide care promit să se-nțească, stă toamna. Aducătoare de introspecții și ploi, de vânt și senin care alternează cu obișnuitele-i capricii, pentru mine e una dintre fațetele lui acasă, încă insuficient conturat.

E un cămin din punct de vedere temporal, dacă exprimarea asta poate fi acceptată (logic și nu numai), un spațiu consacrat stărilor profunde, insuficient manifestate în restul vremii. Altfel spus, nu găsesc toamna nicidecum deprimantă.

Odată ce septembrie își cedează locul următoarei luni, când renunți la sandale în favoarea botinelor, iar umbrela devine o necesitate aproape zilnică, poți spune că toamna s-a instalat pe teritoriul tău ca un grup de nomazi siguri pe ei. Își aranjează căminul în cele mai mici detalii, fără ca rezultatul să fie menit să reziste. Ea va pleca mai devreme decât te aștepți; cam în clipa în care te-ai obișnuit cu prezența sa.

Cel mai bine poți observa toamna în primele ore ale dimineții, când ziua se zbate să iasă, temporar, de sub dominația întunericului. Momentul ăsta, asemenea uverturii unei opere, îți spune tot ce ai putea cunoaște despre desfășurarea ulterioară a orelor. Nuanțele luminii, mirosul aerului, maniera în care dansează crengile la început de lume. Totul, spun, îl poți vedea într-o miniatură în momentul răsăritului.

Iar dacă te mai bucură orizontul și cu un arc multicolor, te poți considera pe deplin binecuvântat.
c1

c2
Pozele sunt făcute cu telefonul mobil, stând cu spatele la catedrala ortodoxă din Cluj-Napoca.